Vă propun aici o listă de filme vesele în care este descrisă bucuriile și necazurile familiilor cu mulți copii.
“Odată peste douăzeci de ani” („Однажды двадцать лет спустя”) (URSS)
Absolvenții unei școli din Moscova se întâlnesc peste douăzeci de ani. Fiecare este rugat să răspundă la două întrebări: „Ce ați realizat?” și „ce așteptați de la viață”? Împreună cu foștii colegi de clasă, la aceste întrevări încearcă să răspundă și Nadea Kruglova, personajul central al filmului, o mamă cu mai mulți copii.
„Cheaper by the Dozen” (1 și 2), SUA
Tom și Kate sunt împreună din băncile școlii. Întotdeauna au visat la o familie mare și carieră. După naștere primilor copii, gândurile la o carieră de succes au devenit secundare, iar toată familia se mută în liniștitul și pașnicul statul Illinois…
Yours, Mine & Ours
Un admiral văduv întâlnește femeia visurilor sale, care și-a pierdut soțul. Doi oameni în vârstă s-au îndrăgostit și au decis să se căsătorească. Cuplul decide să locuiască împreună, chiar dacă el este tatăl al opt, iar ea mamă a zece copii. În timp ce copii încep o adevărată luptă pentru teritoriu, părinții vor trebuie să-și pună la încercare răbdarea.
The Sound of Music
Guvernanta Maria este atât de credincioasă stăpânului său văduv și celor șapte copii, încât devine parte a acestei familii mari, într-o bună zi.
Min søsters børn (Danemarca)
Profesorul Erik Lund este nevoit să aibă grijă temporar de copiii surorii sale, timp în care reușește nu doar să lege o prietenie cu nepoții săi, să repare casa, dar și să-și găsească o iubită printre vecini.
Mrs. Doubtfire
Dupa ce actorul Daniel Hilliard (Robin William) pierde custodia celor trei copii ai sai in favoarea fostei lui sotii Miranda (Sally Fields), el se deghizeaza intr-o respectabila si fermecatoare doamna in varsta, isi da numele de Doamna Doubtfire si vine la fosta lui locuinta sa se angajeze ca bona pentru a fi astfel mai aproape de copiii lui.
Scenele cele mai spumoase ale filmului provin din faptul ca, de cele mai multe ori, Daniel trebuie sa fie in doua locuri in acelasi timp, o data ca el insusi si o data ca Doamna Doubtfire, fiind nevoit sa-si schimbe infatisarea foarte repede si sa faca tot felul de acrobatii pentru a nu fi descoperit. (cinemagia.ro)
Overboard
Joanna este o femeie bogată și răsfățată, soția unui proprietar de iaht, nu este mulțumită niciodată. Într-o bună zi, ea decidă să-și repară iahtul, însă refuză plata tâmplarului (Dean), care a efectuat lucrările. În timpul unei storm, Joanna cade peste bord și își pierde memoria. Este recuperată chiar de Dean, care profită de amnezie, spunându-i că este mama celor patru copii ai săi.
Raising Helen
Raising Helen este o comedie romantica despre transformarea pe care o sufera peste noapte o tanara fermecatoare foarte mondena (KATE HUDSON) intr-o mamica cu trei copii. Regizorul Garry Marshall („Pretty Woman”, „Runaway Bride”) reuseste sa dea viata unei comedii, pe cat de induiosatoare, pe atat de navalnice.
Helen Harris (Hudson) are viata pe care a visat-o. O cariera la top in Manhattan, la o agentie de modeling, unde lucreaza pentru Dominique (HELEN MIRREN). Zilele le petrece fashion show-uri, iar noptile in cele mai rafinate cluburi. Stilul ei de viata si cariera sufera o „lovitura” brusca, cand, un simplu telefon schimba totul.
Curand, Helen se trezeste cu trei copii pe cap, care nu sunt altii decit proprii nepotei: Audrey (HAYDEN PENETIERRE) de 15 ani, Henry (SPENCER BRESLIN) de 10 ani, si in sfarsit, Sarah (ABIGAIL BRESLIN) de numai cinci ani. Cum sa te transformi peste noapte din super vedeta in super mamica?
Nu e nici o indoiala ca Helen e cea mai cool matusica din New York, dar ce are de-a face o fata stralucitoare, care nu stie nimic despre crescutul copiilor, cu faptul ca trei mici draci trebuie sa mearga dimineata la scoala? Helen intelege repede ca dansatul in cluburi pana in zori nu se potriveste cu orarul de scoala al nepoteilor.
Iar scoala este un imperativ de la care sora ei Jenny (JOAN CUSACK) a sfatuit-o sa nu se abata. Curand, gaseste un consilier pe masura, pastorul frumusel Dan Parker (JOHN CORBETT) care este directorul scolii unde invata copiii.
Helen are de facut acum alegerea vietii ei, intre ceea ce a iubit intotdeauna si ceea ce iubeste acum.(cinemagia.ro)
„Un tată adevărat” (Реальный папа)
Roman este un burlac, iar viața lui este una monotonă. Într-o bună zi, pe capul vine fiica dintr-o căsnicie nereușită, împreună cu frațiorul și sora. Cei trei copii, sunt un adevărat buchet de probleme, care dă peste cap toată viața lui Roman, modul lui de a fi și chiar serviciul său. Printre altele, Roman este implicat în activitatea unui grup criminal.
sursa: vk.com
La sugestia și solicitarea lui Valentin Busuioc, am adăugat:
La gran familia española (Spania)
Ephraim, cel mai mic din cinci fraţi, îi cere colegei lui Carla, în vârstă tot de zece ani, să se mărite cu el când vor împlini 18 ani. Opt ani mai târziu, cine s-ar fi gândit că Spania va juca finala Cupei mondiale la fotbal în Africa de Sud exact în ziua nunţii lor? Ephraim îşi reuneşte familia în această zi de catharsis naţional şi, cu întreaga ţară paralizată de meci, fiecare membru al familiei se va confrunta cu cea mai importantă provocare a vieţii: să se accepte aşa cum este (cinemagia.ro).
Home Alone (1 și 2)
Numerosul familion McCallister al micuţului Kevin de 8 ani – părinţi, unchi, fraţi, surori şi veri pornesc cu mic cu mare să petreacă sărbătorile Craciunului în străinătate, la Paris, uitându-l acasă pe băieţel.
Cu toate astea, micuţul nu se plictiseşte deloc, mai ales că doi hoţi plănuiesc să jefuiască locuinţa, crezând-o nelocuită. Curajosul şi inteligentul Kevin recurge la tot felul de capcane pentru a-şi apăra casa…
Singur acasă este unul dintre cele mai bune scenarii din câte am citit vreodata, iar Singur acasă 2 intră şi el în această categorie. Dacă n-ar fi existat, le-aş fi făcut eu – mărturisea Chris Columbus, care le-a regizat pe amândouă, dovedind şi în filmele ulterioare acelaşi talent extraordinar pentru comedie, ca în „Mrs. Doubtfire” şi „Nine Months”.
Datorita lui Columbus, Macauley Culkin, care, până în 1990, doar în filmul Uncle Buck arătase ceva deosebit, a devenit cel mai celebru actor-copil al tuturor timpurilor, o supervedetă plătită cu zeci şi zeci de milioane de dolari pentru fiecare rol.
Ambele comedii continuă să figureze la locuri de cinste pe lista filmelor cu cele mai mari încasari în box-office-ul mondial, iar micuţul erou, Kevin McCallister, este adorat de toţi copiii din lume.
„Aceste filme sunt despre răii care o încasează de la un puşti” – spune Joe Pesci, interpretul banditului Harry. „Toţi copiii vor să fie Mack şi să ne facă praf pe Daniel şi pe mine. Mi se întâmplă deseori ca puştii pe care-i întâlnesc să-mi dea adresele ca să le jefuiesc casele şi ca ei să mă poată pune cu botul pe labe.”
Celalalt hoţ, Marv, e jucat de Daniel Stern, care povesteste: „Eu sunt banditul mai blând şi mai milos, cam tare de cap, e-adevărat, dar dornic de revanşă” (cinemagia.ro)
Ce părere ai? Scrie