Vă prezint un film marca „Moldova Film”, care poate să pretinde la rolul celui mai bun film moldovenesc din anii 90. E vorba de „Magia neagră sau întâlnire cu diavolul”, în regia lui Boris Durov şi scenariul de Gheorghe Malarciuc.
Rolurile sunt jucate de aşa actori basarabeni precum: Vasile Tăbârţă, Liubomir Iorga, Stella Mârzenco, Nicolae Darie, Ion Arachelu ş. a.
Din păcate, filmul l-am găsit doar în versiune rusă.
Anul 1946. Într-un sătuc din Basarabia, rupt de lume şi chinuit de foamete, oamenii nu cunosc decât disperare. Mai mult de jumătate din săteni au murit de foame – au rămas bătrânii şi copiii. Pe deasupra, urmările războiului s-au răsfrânt şi asupra tinerilor: „tatăl tău s-a dat cu ruşii”, „iar al tău a luptat cu românii!”, „al tău a fost jandarm şi mi-a arestat mama”, „iar al tău l-a trimis tata în Siberie”, „las că vor veni americanii şi vă vor veni de hac!”, strigă al treilea. „Cu ce de vină sunt că tatăl meu a fost român? Cine mă va hrăni?”, strigă altul disperat.
Unicul lucru care îi mai uneşte, este foamea şi lipsa oricărei speranţe. Se pare că unicul om care reuşeşte să-şi menţină integritatea morală şi psihică este nebunul satului .
Într-o zi, un băiat – Petruţă, care era unicul ştiitor de carte din sat, găseşte în podul unui fost conac boieresc o carte de magie neagră. În scurt timp, o parte din ţărani devin obsedaţi de gândul de a invoca diavolul, pentru a-i cere bogăţii imense.
Petruţă trebuie să plece la internat, însă bătrânii îl închid într-o celulă, pentru a nu-l lăsa să plece. Toţi sunt obsedaţi de gândul invocării diavolului pentru a obţine un milion de ruble. Bunica lui Petruţă are nevoie de avere, pentru că un înger i-a spus în somn că se va mântui când îşi va dona toţii banii unei mănăstiri: „Dar de unde să iau bani, dacă nu mai am ce vinde: casa mi-au bombardat-o, vaca mi-au luat-o românii, iar oaia– ruşii?”. Unica soluţie, crede bunica, e să ceară bani de la diavol.
Ţăranii trăiesc un fel de schizofrenie: pe de o parte, ei sunt credincioşi, pe de altă parte – îşi pun toată speranţa în diavol. „E bine cu Dumnezeu, dar mai trebuie să şi mâncăm ceva”. Relaţia cu necuratul e văzută ca o necesitate de a supravieţui în lumea aceasta, din timp ce relaţia cu Dumnezeu e pentru lumea cealaltă.
De fapt, aici se descoperă natura duplicitară a ţăranului basarabean, care mereu vrea să se împace şi cu Dumnezeu şi cu satana.
„Nu vom face nimic rău. Doar vom lua de la drac banii şi vom trăi ca în sânul lui Dumnezeu. Vom lua de la dânsul ceea ce a luat el de la oameni, de altfel, de unde să aibă un drac un milion de ruble?”, judecă bunica.
” – Dacă ziceţi că puterea sovietică nu va dat nimic, atunci ce va dat Dumnezeul vostru? întreabă preşedintele sovietului sătesc
– De-am avea o putere de la Dumnezeu, n-am fi apelat la drac”, îi aruncă o replică bunica.
Liderul comunist local trăieşte şi el schizofrenie duhovnicească, încercând să fie un bun ortodox şi un activist comunist exemplar: nu sărută mâna preotului, pentru că e „membru de partid”, dar întinde părintelui o listă „cu ştampilă”, pentru slujbe de pomenire a celor vii şi morţi. „Părinte, vă rog să cântaţi mai tare la slujbă, să aud şi eu de aici. Doar ştiţi că sunt membru de partid şi nu pot intra în biserică”.
Artistul care prezintă ţăranilor tot felul de cascadorii – Liubomir perverteşte pe Ţirica, fata de care este îndrăgostit Petruţă. În acces de furie, Petruţă ascute spada pe care o înghite Liubomir în timpul prezentărilor. Rănindu-se grav, acesta îşi pierde vocea pentru totdeauna.
Pentru a-şi potoli foamea şi pentru a folosi pielea ei în ritual, ţăranii sacrifică ultima oaie – Laia (mioriţă din balada populară), care aparţine lui Liubomir. Din această cauză Petruţă se îmbolnăveşte şi buneii sunt nevoiţi să cheme ţiganca Militina, de fiica căreia este îndrăgostit băiatul.
Când Petruţ se însănătoşeşte, în ajun de Crăciun, ţăranii pleacă în pădure, unde desenează pe pământ un cerc şi încearcă să evoce necuratul. Soţul Miletinei – Ciumac, iese din cerc şi ţăranii ajung la concluzia că anume din cauza lui diavolul nu s-a arătat oamenilor. În acces de furie, sătenii îl omoară pe Ciumac şi într-o stare de nebunie colectivă, ard toate cărţile din conacul boieresc.
În timpul crimei, ţăranii refuză să creadă că ei sunt adevăratul sălaş al răului – „diavolul şi cărţile l-au ucis pe Ciumac!”, strigă toţi în cor. În cele din urmă, ţăranii omoară cu pietre şi pe Petruţ, care este considerat vinovat de toate crimele.
Filmul combină un umor uşor şi o dramă sinistră, într-un stil caracteristic filmului balcanic.
Ce părere ai? Scrie