Filmul “Mother!” a lui Darren Aronofsky se încadrează în tematica filmelor ecologiste, care manipulează pe alocuri foarte abil cu simbolistica creștină. În „Noah” (2014), personajul Noe nu urmează porunca lui Dumnezeu de a curăți pământul de oameni adânciți în păcat (conform textului biblic), ci salvează pământul și natura de prezența nedorită a oamenilor. Așadar, aparent, subiectul filmului este departe de orice mesaje religioase.
„Mother” este o continuare logică/ideologică și o preistorie a lui „Noah”. Aici Dumnezeu este prezentat ca o autoritate pasivă, care nu participă la actul creației – în realitate, adevăratul creator apare femeia, principiul feminin (Gaia, Marea Mamă, Sofia gnostică etc.), o personificare a Naturii, a Pământului, a Vieții. Mai mult decât atât, Tatăl/principiul masculin reprimă voința și autoritatea femeii/mamei, lăsând lumea în prada oamenilor – niște “ființe sălbatice care nu știu să prețuiască gazda care li se oferă”. Dumnezeu apare ca un bărbat orgolios, care se complace în rugăciunile și odele care îi aduc oamenii, motiv pentru care le oferă o libertate deplină și nu intervine nici atunci când au loc cele mai abdominabile fapte. Violențele, războaiele, toate nedreptățile apar nu doar ca o consecință a non-intervenției Dumnezeului-Tată în toate procesele, dar și o neputință a Mamei de a se impune în locul lui.
Chiar și moartea fiului în mâinile mulțimii ar fi rodul pasivității Tatălui. Uciderea pruncului este o aluzie la Hristos-Fiul, iar devorarea acestuia – o aluzie la împărtășanie. Toate scenele sunt impregnate cu imagini macabre și violență maximă pentru a provoca o stare de șoc din partea spectatorului.
Scena finală prezintă sacrificiul suprem – disperată, Mama aruncă în aer lumea pe care a tot creat-o (dubla natură a femeii – născătoare și distrugătoare). A se vedea o paralelă cu episodul în care „mama dragonilor” din „Games of Thrones”, unde bărbații, care au refuzat să se supună, au fost mistuiți de flăcări. Însă, sacrificiul devine și el un act creator. Tatăl primește în dar „dragostea” Mamei, din care lumea este creată din nou, pentru a repeta ciclic cursul istoriei/vieții.
Toată această accentuare a atenției asupra arhetipului Mamei Mari, nu este deloc întâmplătoare. Aici e vorba, de fapt, de o constantă a culturii moderne Occidentale din ultimele câteva veacuri. Utopiile sociale, dorința de a lichida orice ierarhie, autoritate, norme etice și morale, de a emancipa femeie și a suprima bărbatul (patriarhatul este privit ca sursa tuturor relelor), se includ în acel substrat religios pe care se clădește întreaga ideologie „progresismului vestic” (cu toate curentele sale ideologice – de la liberalism, la marxism).
Așadar, povestea filmului nu se reduce la niște preocupări ecologiste, ci depășește cu mult aceste limite, intrând în zona social-culturală și politică în calitate de un manifest împotriva „ordinii patriarhale”.