În acest an, de centenarul revoluției, posturile de televiziune rusești au prezentat mai multe filme și seriale dedicate evenimentelor din 1917 care au schimbat din profunzime Rusia. În special s-au remarcat două seriale: “Demonul revoluției” (personajele centrale sunt Alexander Parvus și Vladimir Lenin) și serialul „Troțki”.
Așa cum era de așteptat și așa cum se întâmplă în cazul tuturor producțiilor istorice, criticii s-au împărțit în mai multe tabere: cei nemulțumiți de o prezentare „părtinitoare” sau cei care sunt nemulțumiți de conținutul artistic al serialelor.
Indiscutabil, „Demonul revoluției” cedează în fața lui „Troțki”, care pare prea sec, tinzând mai curând spre un film pseudodocumentar decât artistic, iar personajele parcă ar vorbi cu fraze din manuale de istorie. În ansamblu, stilul îmi amintește mai curând de unele filme a lui Sergiu Nicolaescu, cum ar fi “Oglinda”.
Lev Troțki – victima propriilor trăiri psihologice?
“Troțki” este construit ca o dramă psihologică, iar motivele acțiunilor personajului Lev Troțki (jucat excepțional de Constantin Habenski) sunt explicate prin frământările sale personale. Nu în zadar, aici se face referire la psihanaliza lui Sigmund Freud (care, de altfel, apare în unul din episoade). Troțki percepe revoluția și masele ca pe o femeie, iar acțiunea politică ca un act sexual. Prin urmare, motivațiile eroului central nu sunt atât de ordin ideologic, cât personal. Troțki nu apare aici ca un altruist, plin de dragoste față de masele populare, ci ca un erou solitar pentru care revoluția este o religie personală, în numele căreia poate fi justificată orice crimă.
Lev Troțki
Un comunist fără sensibilități altruiste
Pentru a sublinia lipsa oricăror avânturi patriotice și altruiste la Troțki, autorii fac referințe frecvențe la anumite manifestări antisemite în adresa lui și familiei sale, sugerând că acestea l-ar fi determinat pe Troțki să fie distant și rece față de ruși și Rusia. „Rușii nu ar fi acceptat niciodată un conducător evreu”, i-ar fi spus Lenin, iar ulterior Troțki repetă el însuși această idee. Anume acesta ar fi fost motivul pentru care Troțki ar fi renunțat la putere, transmițând toate lavrele revoluției unor personaje „secundare”, care sunt prezentate drept slabe, neputiincioase și fricoase: Lenin și Stalin.
Pe de o parte, serialul îl prezintă pe Troțki ca un personaj negativ: un egoist, maniac și psihopat. Însă, pe de altă parte, încearcă să provoace sentimente de compasiune din partea publicului: Troțki apare ca o victimă ale unor circumstanțe și ale unor trăiri interioare pe care nu le putea stăpâni. De altfel, pseudonimul “Troțki” a lui Leon Bronștein s-ar trage de la numele temnicerului care l-ar fi torturat în închisoare. Adică, eroul principal nu își aparține, personalitatea lui este înghițită de o mască demonică falsă care i-a luat în stăpânire sufletul, transformându-l într-un călău.
În ansamblu, din punct de vedere artistic, serialul merită să fie privit și poate fi apreciat pentru caracterul său artistic. Totuși, rămâne un anumit gust amar de pe urma tentativelor de a reabilita pe Troțki, care apare ca un „bolșevic cu față umană”.