X

Urmări postpandemie: frică, radicalism, paranoia

Paranoia COVID-19

Discuțiile despre lumea postpandemiei, probabil, deja sunt mai populare în mediul intelectual decât coronavirusul în sine. Fenomenul care a luat niște proporții apocaliptice (cel puțin, la nivel de percepție colectivă și isterie informațională) ar putea stimula niște metamorfoze profunde care vor da startul unei noi epoci istorice.

Când vorbim de schimbări la nivel socio-psihologic și la nivel cultural, de fapt nu ne referim neapărat la grosul populației, la societate per ansamblu. Sfârșitul pandemiei nu va aduce mari schimbări la nivel omului mediu, o bună parte din oamenii de rând vor reveni foarte rapid la vechiul mod de trai, de parcă nici nu s-ar fi întâmplat ceva ieșit din comun. Se vor distra cum se distrau, vor consuma așa cum au consumat, chiar dacă temporar se vor confrunta cu niște neajunsuri din cauza crizei economice. E vorba de oamenii care nici nu s-au simțit într-un pericol, nu s-au dedat prea mult panicii și chiar au fost tentați să se plimbe cât mai mult în ciuda isteriei mediatice și măsurilor aspre ale autorităților. În general, masele largi ale populației au o memoriei scurtă și chiar cele mai mari traume naționale se cicatrizează foarte repede, așa cum s-a întâmplat după războaie și revoluții.

Totuși, schimbări inevitabile vor avea loc la nivelul celor care formează opinia publică, la nivelul “oracolilor lumii postmoderne” – intelectuali, experți și analiști, politicieni, jurnaliști, bloggeri/vloggeri, finațiști și oameni de afaceri. E vorba de oamenii care sunt foarte sensibili la schimbările reale și imaginare, pe care le tratează ca niște drame personale, de multe ori hiperbolizându-le. Tocmai ei nu vor uita prea repede toată această perioadă, o vor evoca de fiecare dată în orice discuție/dezbatere. Problema este că tocmai ei definesc fundalul ideologic dominant, care crează un aparent consens la nivel național și internațional. Direcția pe care o ia societate nu depinde de suma percepțiilor și opiniilor tuturor indivizilor, ci de cei care sunt formatorii de opinie. Anume ei sunt grupul țintă pe care îi va viza psihoza.

Așadar, ce viermi vor avea în minte influencerii noștri:

Frica – sentimentul de nesiguranță într-o lume pe care ei considerau a fi ajuns la un final al istoriei, când societatea a ajuns la o etapă în care poate fi garantată securitatea fiecărui om, când epidemiile sunt doar niște tragedii ale societăților medievale. Un virus, care a pus pe burtă toate marile puteri și a forțat să se autoizoleze cea mare parte a populației globului, provoacă sentimente de incertitudine. Lumea care ieri părea una de beton, acum pare una destul de firavă. Iată de ce va apărea o mai mare cerere pentru siguranță personală, chiar și cu prețul renunțării la libertăți și drepturi civile.

Revin, acest sentiment nu va fi împărtășit de cea mai mare parte a populației, care este indiferentă și imună la reflecțiile despre lumea de mâine și nu este tentată să privească cu mult înainte, construind scenarii apocaliptice. Frica va emana de la formatorii de opii.

Toată această frică nu este neapărat legată de starea sănătății și de virusul în sine, ci de frica de izolare (în casă și în țară), în contextul idealizării globalizării și liberei circulații, și de consecințele economice directe și indirecte (mai ales pentru cei care și-au văzut năruite afacerile).

Radicalismul Frica (justificată și nejustificată) pe care o va simți un segment al mainstreamului va determina o cerere sporită pentru măsuri represive și preventive, se va apela la emoții și la cât mai multă ură față ce cei care nu vor fi suficient de “responsabili”. De fapt, astfel de manifestări le putem observa și astăzi: cei care ieri vorbeau despre libertatea persoanei, non-violență și gândire critică, astăzi chem armata în stradă, cer amenizi și chiar aplicarea forței împotriva celor care refuză să se supună. Într-o anumită măsură, toate aceste reacții s-ar putea păstra și după pandemie.

Pe de altă parte, orice acțiune este urmată de o reacțiune. Radicalizarea unei tabere alimentează radicalizarea unei tabere adverse. Iată de ce perioada postpandemie ar putea duce și la o polarizare socio-politică pe mai multe subiecte. De la dezbateri de idei s-ar putea ajunge direct la îndemnuri de a adopta măsuri legale cât mai dure sau chiar la aplicarea forței. Tentația de a cere pedeapsa cu amendă, cu închisoare sau izolare socială pentru exprimarea unei opinii “eretice” va devenit tot mai mare. Așa cum s-a întâmplat în SUA în celui de-al doilea mandat al lui Barack Obama, când așa-numita “corectitudinea politică” a determinat o polarizare excesivă, centrul politic se va subția, iar ciclurile politice vor fi marcate de o pendulare de la o extremă la alta.

Paranoia – teoriile ale conspirației și vânătoarea de vrăjitoare vor migra din zona marginalului spre segmentele care altădată erau imune la astfel de manifestări. Frica și radicalizarea vor declanșa o cursă pentru identificarea unor dușmani interni și externi care pun în pericol siguranța națională. Până la pandemie “țapul ispășitor” erau islamiștii (în special după 11 septembrie 2001), apoi “propaganda rusă”, iar în plină pandemie este tot mai des evocată China. Cel mai probabil, scenaritele nu se vor opri aici – va fi nevoie de reinventarea unui inamic în interiorul țării, a unui dușman global și a rețelelor de agenți ostili. Da, toate acestea au existat și înainte (aparent, nu e nimic nou), însă de acum încolo totul va avea proporții mult mai mari și paranoia va fi una definitorie pentru luarea celor mai importante decizii.

Sunt departe de a judecată dacă toată pandemia este o făcătură sau nu. Suntem la o etapă în care nu puteam emite nicio judecată care ar pretinde să fie un adevăr incontestabil. Nici chiar mega-experții în epidemiologie sau microbiologie nu sunt în stare să răspundă la toate întrebările adresate de public și decidenții politici. E unul din acele situații în care este valabilă o parafrazare: Unde sunt trei medici, sunt șapte păreri.

În cele din urmă, e artificială toate această criză sau nu, prea puțin contează, pentru că nu schimbă esența problemei. Suntem nevoiți să luăm totul ca un fapt împlinit. Coronavirusul există, indiferent dacă este grav sau nu, dacă este natural sau o creație de laborator, iar efectele lui asupra psihicului, opiniei publice și decidenților politice sunt evidente și contează într-o măsură mai mare.

Categorii: Generalități
Octavian Racu:
Articole relevante
Ce părere ai? Scrie

Blogul utilizează cookies