De ce revoluția bolșevică a fost posibilă în Rusia și nu în Occident? Pe marginea acestui subiect au existat mai multe dezbateri chiar în rândurile marxiștilor, pentru care o revoluție socialistă trebuia să urmeze anumite legități ai materialismului istoric.
Totuși îndrăznesc să emit o altă ipoteză: Occidentul își cristalizase o concepție puternică a exclusivității civilizaționale și o misiune de civilizaționare a popoarelor “barbare”. În acest fel, formele vieții Vestice a devenit un punct de referință și un far pentru toate popoarele lumii. Marxismul se naște în interiorul ansamblului filosofiei europene, ca una din multitudini de curente revoluționare sau reformiste, fără a fi perceput ca un element eterogen sau ceva ontologic opus civilizației occidentale. Mai mult decât atât, elitele occidentale au acceptat și și-au asumat o bună parte a tezelor marxiste, care au devenit o normalitate pentru viața politică a Europei.
În Rusia situația a fost cu totul alta: spre sfârșitul secolului XIX Rusia își pierde din avântul misionar. Pe măsura în care intelectualitatea și aristocrația rusească devin tot mai fascinate de civilizația occidentală, sporește aversiunea față de propria țară. Rusia este percepută tot mai mult de propria elită ca “o periferie a lumii, suspendată în evul mediu” (cultură rurală, familia patriarhală, monarhie absolutistă, Imperiu, Biserica Ortodoxă etc.).
În aceste condiții, marxismul (care, precum am spus mai sus, în occident e doar unul din multitudinea de curente) devine singură alternativă, opusă ontologic Rusiei existente. Printre ruși afectați de europocentrism curentul marxist apare ca o soluție exotică străină, importată din “lumea civilizată”, care dispune de suficient radicalism pentru a ruina tot ce este considerat perimat și opus progresului și ar permite alinierea sau integrarea Rusiei în civilizația occidentală. Dacă în Occident marxismul s-a aflat într-o relație de simbioză tot mai strânsă cu liberalismul (păstrând unele disensiuni pe chestiuni minore și superficiale), în Rusia îmbrățișarea marxismului putea presupune doar acceptarea ruinării totale, din temelii, a întregului edificiu cultural și identitar rusesc. Anume rusofobia a constituit piatra de temelii a Uniunii Sovietice (motiv pentru care se renunțase la politonimul tradițional, “Rusia”).
Comunismul a fost îmbrățișat nu pentru că ar avea rădăcini în cultura rusă (cum ar încerca să demonstreze unii autori), ci tocmai pentru că era unul profund străin. Astfel, revoluția bolșevică devine o expresie a urii profunde față de tot ce înseamnă Rusia cultural, religios, politic și a devenit posibilă doar în urmă pierderii credinței în misiunea istorică a Imperiului rus. Lipsită de imunitate, Rusia a alunecat, mânată de idealurile filosofiei europene, într-un experiment de pe urma căruia nu-și poate reveni nici astăzi.