De pe acum am putea marca câteva probleme care vor trasa frontierele între diverse tabere politico-ideologice ale viitorului: identitară, ecologică, medicală și tehnologică. Cel mai probabil, vor fi subiectele cheie ale viitoarelor discursuri publice, în jurul cărora se va construi lumea de mâine.
Cea identitară este legată de reactualizarea nu doar a rolului statelor naționale, dar și a întregului câmp asociativ care definește o axă ideologică a unei entități prin care statele se vor legitima în interior și pe plan internațional. Aici e vorba nu doar de un nou naționalism cultural (care nu este atât unul colectivist, cât unul etic), dar și economic, religios și social. Vorbim aici de protecționism economic, care merge mână în mână cu: discursul antiglobalism, protecția familiei tradiționale ca un element identitar definitoriu, respingerea egalitarismului gender (definirea rolului de gen devine și o parte integrantă a identității naționale), revenirea la valorile religioase, privite ca o temelie etico-morală și spirituală a identității naționale și civilizaționale. În tabăra cealaltă se află așa-numiții ,,globaliști”, pentru care ascensiunea forțelor politice identitare reprezintă doar o ,,reacțiune” și o ,,deviație”, un fenomen temporar, dar periculos pentru libertățile și drepturile universale ale omului (cel puțin, asupra modului în care interpretează ei libertatea și drepturile omului). Ne referim la mișcările feministe, LGBT, ale minorităților etnice și religioase, care nu se simt confortabil într-un mediu omogen cultural, insuficient de deschis față de lumea exterioară și excesiv de rigid. Iată de ce mișcările progresiste își construiesc discursul politic prin identificarea dușmanului extern în tabăra identitară (societatea închisă), în timp ce forțele și liderii politici identitari își definesc dușmanul în exponenții așa-numitului ,,relativismul moral și cultural” (societatea deschisă).
Agenda ecologică devine tot mai vocală, în special în Europa de Nord. Aici nu vorbim atât de o grijă pentru mediul ambiant, cât de transformarea problemei salvării planetei Pământ într-o cvasireligie post-umanistă, în care Natura-Mamă este percepută ca o valoare supremă, în timp ce umanitatea apare ca un agent patogen. Respectiv, modul de viață trebuie să fie supus unor schimbări, nu pornind de la necesitățile oamenilor, ci de la necesitățile (reale sau imaginare) ale Pământului-Mamă. Nu în zadar susținătorii unei astfel de direcții sunt statele cu cel mai înalt nivel de trai, pentru care austeritatea nu presupune o renunțare radicală la bunăstarea de care se bucură, însă pentru țările care se află la periferia sistemului mondial, trecerea la ,,economia verde” presupune abandonarea investițiilor în infrastructură, medicină, reforme ale sistemului economic și administrativ (lucruri de care occidentalii deja se bucură). În România, spre exemplu, o bună parte a populației se încălzește cu lemne și au veceurile în curte – în timp ce Green Deal European le cere românilor să investească masiv și urgent în centrale eoliane și baterii solare. Reacțiile provocate de tânăra activistă ecologistă Greta Thunberg, care a trasat noi frontiere politice pro și contra, în paralel cu ascensiunea mișcărilor politice ecologiste în Europa și lume (un exemplu ar fi Germania), ne arată că această latură va deveni un element esențial al discursului politic de mâine. Cel puțin în SUA, subiectul ,,schimbării climatice” are deja o identitate politică clară.
Medicina deja devine un jucător politic important pe plan internațional. Desigur, sfera sănătății a fost mereu parte a platformelor politice, însă de această dată vom fi martorii unei adevărate revoluții. Dacă în trecut elitele medicale erau de cele mai dese ori ignorate, astăzi ei devin o adevărată armă politică. E suficient să privim luptele care se duc în sfera informațională privind măsurile restrictive și libertatea economică pe vreme de pandemie – autoritățile medicale devin brusc niște voci care determină o anumită direcție a statului, devin adevărați oracoli ai viitorului, alături de ecologiști și sociologi. Spre exemplu, cei care pledează pentru libertățile individuale și pentru acordarea unei mai mari atenții vieții economice, citează studiile și declarațiile epidemiologilor care sunt sceptici față de eficiența măsurilor dure, similare celor din China. Pe de altă parte, există tabăra ,,umanistă”, care orbitează în jurul acelor autorități medicale care susțin o carantină totală, chiar și cu prețul unui blocaj economic absolut și al anulării parțiale sau totale a drepturilor civile. Astfel, medicii, exact cum e și în cazul savanților din domeniul ecologiei, devin niște puncte de reper pentru legitimarea unor politici. Acest lucru ne-ar putea permite să admitem că vocea lor ar putea rămâne în continuare importantă, iar problema prevenirii pandemiilor, politicile pro și anti vaccinare vor deveni tot mai agresive și vor polariza tot mai mult societatea.
Să nu ne mirăm deloc dacă în viitor vor apărea și „partide medicale” (după modelul celor ecologiste), care vor transforma sănătatea într-un instrument al luptei politice, promovând măsuri represive, accesibilitate universală pentru servicii, investiții masive în domeniu, vaccinare, control și prevenire, dreptul la avort și eutanasiere, eugenie etc.
Sfera tehnologică devine un alt aspect al schimbării vieții politice – digitalizarea proceselor de luare a deciziilor (în paralel cu debirocratizarea), votul electronic, implementarea Inteligenței Artificiale în cât mai multe domenii, dispute din jurul problemei libertății de exprimare în mediul online, colectarea, păstrarea și utilizarea datelor cu caracter personal, controlul statelor asupra cetățenilor prin utilizarea noilor tehnologii (geolocalizare, navigația pe internet, conexiuni personale, discuții private etc.) – toate acestea vor deveni parte a dezbaterilor politice din viitor, chiar dacă astăzi nu par a fi subiecte atât de fierbinți și nu sunt chiar atât de actuale.
În general, până în prezent, în mediul politic, atitudinea față de tehnologii era una relativ neutră sau chiar exista un fel de unanimitate tacită pentru că toți erau convinși că progresul tehnologic este un dat și nu poate avea niște consecințe negative. Pe măsura în care viața cetățeanului simplu și chiar procesele politice devin tot mai dependente de sfera digitală, vor apărea tot mai multe voci critice sau sceptice și cele care vor susține continuarea digitalizării tuturor domeniilor. Chiar și tehnologia 5G a devenit astăzi nu doar o problemă politico-economică, dar și una geopolitică în disputa dintre SUA și China.
Desigur, lumea de după pandemie nu va mai fi la fel, însă nu din cauza coronavirusului, ci din cauza unor vulnerabilități ale sistemelor naționale și ale celui global, pe care le-a scos la iveală această infecție. De fapt, aceste schimbări se coceau demult, COVID-19 nu a făcut decât să accelereze metamorfoza și să anunțe festiv începerea unei noi epoci istorice. Anume în această epocă identitatea, ecologia, sănătatea și tehnologia vor deveni principalii piloni ai războaielor politice, în timp ce problemele din trecut, care altădată se aflau în prim-plan, vor fi doar derivatele lor. Se inversează scara priorităților.