Observ mai multe comentarii negative, malițioase în adresa celor care au ignorat referendumul din 6-7 octombrie, care în acest fel ar fi dat la moară tuturor celor care au promovat campania #boicot, susținând tacit agenda neomarxistă.
Mulți au încercat să găsească motivele pasivității în “influența propagandei neomarxiste” și liberale sau chiar “înstrăinare de biserică” și “lepădare de Hristos”. Sunt judecăți prea dure și nedrepte, semn că celor care promovează direcția conservatoare și tradiționalistă le lipsește o capacitate elementare de a “înțelege lumea de jos”. Dacă e să pornim din perspectiva necesității creării unei forțe politice autentic de dreapta, o astfel de situație e tristă, pentru că orice mișcare politică care nu este în stare să simtă vibrațiile celor pe care ar vrea să-i reprezinte nu va avea sorți de izbândă. Iată de ce în cazul dat aș vrea să fiu avocatul celor care nu au votat.
Conservatorismul civic e un fenomen urban
În primul rând, trebuie să pornim de la faptul că fenomenul conservatorismul filosofic, academic, civic, cu dezbaterile savante la conferințe, cu asociere în ONG-uri, cu organizarea campaniilor pe internet și inițiative civice este unul pur urban, chiar dacă apelează la niște valori tradiționale. Pe de altă parte, conservatorismul rural este unul pasiv și defensiv. Nu e de bine sau de rău, o stare de fapt. Iată de ce nu poți pretinde unui om de la țară să aibă un comportament și o atitudine specific urbană.
Anul acesta, exact așa cum se întâmplă în fiecare an de Sfânta Parascheva, Iașiul a fost plin de pelerini. Există o mare probabilitate ca o bună parte a acestora să fi fost anume acei care nu au venit la referendum. Totuși, ei sunt credincioși, susțin familia naturală și valorile tradiționale, trăind într-un univers unde aceștia reprezintă starea firească a lucrurilor. Ei nu se simt amenințați de activiști LGBT, prin sate nu au loc marșuri gay și nu prea sunt atenți la ultimele evoluții din societățile occidentale. Pentru țăranul român toate dezbaterile dintre “conservatori” și „progresiști” niște mofturi orășenești. De fapt, orice dezbateri ideologice, specifice modernității și culturii urbane, sunt străine de viața satului, exact așa cum a fost străin și comunismul. Însăși cuvinte precum “politica” și „civism” provin de la idea de “cetate”, “oraș”, semn că aceste fenomene fac parte strict din cultura urbană. Toată istoria modernă, de fapt, se reduce la evenimentele care se desfășoară în oraș – fie e vorba de revoluții, lovituri de stat, alegeri sau acțiuni de protest. Lumea satului este fie străină, fie una periferică. Nu pentru că ar avea suficientă cultură sau ar fi inferioară. Pur și simplu, acesta este un model de a fi și a trăi.
Satul nu are nevoie de „propagandă conservatoare”, ci de lideri carismatici
Ce șanse ar avea atunci crearea unei forțe politice conservatoare? Un eventual partid conservator trebuie să se sprijine pe acel segment de 3-4 milioane de români activi, iar oamenii de la țară trebuie cuceriți prin autoritate și carismă. Victoria lui Donald Trump, ascensiunea Recep Tayyip Erdogan și Viktor Orban se datorează în mare parte mediului rural. Cum au reușit? Probabil, pentru că au găsit cheia la sufletul acelei categorii sociale care reprezenta în trecut o “majoritate tăcută”. Din păcate, în România singurii care știu să măsoare temperatura și tensiunea din mediul rural sunt cei de la PSD, spre deosebire de o “dreaptă” plină de sine, care așteaptă ca poporul „să se ridice la nivelul lor de înțelegere a lumii”.
Nimic nu s-a schimbat
Trebuie să înțelegem că România de după referendum este aceeași România de până la referendum. Nimic nu s-a schimbat. Țara este în continuare ortodoxă și conservatoare, pentru că nu referendumul este un instrument de măsura a credinței unui popor. Să nu uităm că tot mediul rural, spre deosebire de cel urban, continuă să fie principalul motor al creșterii demografice.
Iată de ce aparentul eșec nu trebuie să ne dispere, nu trebuie să ne demotiveze, ci doar să ne oferă un prilej de analiză asupra situației reale, eliberându-ne de acele prejudecăți care ne-au făcut să fim din cale afară de optimiști în ceea ce privește capacitatea de a schimba țara printr-un exercițiu democratic.