Din istoria ultimelor secole putem trage o lecție importantă atunci când vorbim de ultimele evenimente pe plan internațional: Occidentul a avut întotdeauna un avantaj în viteză. A avut marea performanță să fie mobil și a știut să lovească în locurile cele mai sensibile. În același timp, #Rusia a fost întotdeauna greoaie, stângace, însă are un avantaj net: rezistența.
Marea Britanie și Blitzkrieg-ul diplomatic
Dacă cei doi ar fi alergători, Occidentul ar părea întotdeauna avantajat la distanțe scurte: să ne amintim de faimosul #Blitzkrieg („Războiul Fulger”), care este una din cele mai veritabile expresii a strategiei Vestului în raport cu Rusia. La distanțe lungi, totuși, Occidentul întotdeauna cedează. Sancțiunile antirusești din ultimii patru ani, spre exemplu, nu au slăbit economia și societatea rusească. Dimpotrivă, i-au creat o temelie pentru o dezvoltare și restructurare economică internă. Occidentul a crezut că o lovitură rapidă în Siria va putea da jos guvernul lui Assad, însă pe măsura ce războiul s-a prelungit, raportul de forțe a trecut de partea Rusiei, care susține guvernul lui Assad.
Marea Britanie a mizat, din nou, pe un #Blitzkrieg diplomatic: inițial, isteria și paranoia a izbucnit în parlamentul britanic, s-a mutat rapid la Consiliul de Securitate al ONU, iar într-un termen record, după un summit al UE la Bruxelles, în decursul unei singure zile, o bună parte a țărilor #NATO și #UE au anunțat expulzarea diplomaților ruși. La prima vedere, ar părea că Londra a înregistrat o mare victorie, însă să nu uităm că a fost un gest simbolic. Diplomații expulzați vor fi înlocuiți în curând cu alții și activitatea diplomatică va continua într-un regim normal. Nicio țară nu este dispusă să întrerupă relațiile diplomatice cu Rusia și nimeni nu intenționează să o izoleze diplomatic. Totuși, ce va urma după ce Marea Britanie își va irosi toate gloanțele și nu va mai avea niciun as în mânecă? Va trebuie să răspundă la multe întrebări, să prezinte, în cele din urmă, niște probe opiniei publice internaționale. În caz contrar, toată isteria provocată pe plan mondial ar putea să se întoarcă chiar împotriva Londrei cu efectul bumerangului.
Rusia nu e Irak
Rusia nu este un Irak. După ce SUA și Marea Britanie a provocat un adevărat dezastru umanitar în anul 2003, acuzând regimul lui Hussein de deținere de arme chimice, Londra nu prea sinchisit să-și ceară scuze. Ah, da, și-a cerut scuze Tony Blair, însă în calitate de fost premier.
Dacă în Irak totul a fost executat destul de operativ, în Rusia Marea Britanie s-ar putea împotmoli serios și pe mult timp. Atunci când va veni rândul Londrei să dea explicații, s-ar putea ca țările care i-au acordat sprijin, având încredere în “cuvântul de onoare” a premierului Theresa May, să întoarcă spatele atunci când vor constata că toate declarațiile și acuzațiile ei nu costă nici cât o ceapă degerată. În acest caz, orice țară va avea toată legitimitatea să ceară socoteală Londrei pentru provocarea unui război diplomatic internațional, cu riscul adâncirii într-un război rece care ar putea deveni mai rece decât cel din perioada URSS. Londra are toate șansele să fie zdrobită într-un nou Stalingrad.
P.S.: Între timp, Iulia Skripal, fiica fostului ofițer GRU, Serghei Skripal, a început să se vindece într-un mod misterios, în ciuda faptului că specialiștii afirmau că „Novichok” este unul din cele mai toxice substanțe, care în cel mai bun caz te transformă într-o legumă. Iată că nu e o legumă: mănâncă, bea, vorbește.