Cine are de câștigat cel mai mult de pe urma resuscitării mișcărilor unioniste în ajunul alegerilor parlamentare din Republica Moldova și cum acest instrument ar putea schimba raportul de forțe.
După obiceiul pământului, sentimentele unioniste se revigorează brusc în ajunul unor alegeri, pentru că din tot ansamblul sărac de idei mobilizatoare (s-a încercat a merge cu anticorupția, dar nu a durat prea mult timp), între Prut și Nistru acesta este unica idee care poate anima un anumit segment activ al societății (în special, intelectualitatea, tineretul). Nu pentru că e bun sau rău, ci pentru că înglobează mai multe idei preconcepute înrădăcinate adânc: anumit mod a interpreta trecutul istoric, dorința de a aparține unui stat față de care au o mai mare doză de încredere, dorința de a aparține spațiului occidental și prejudecățile față de tot ce înseamnă spațiul estic, frustrări și neîmpliniri personale etc. În cele din urmă, lupta electorală nu constă atât în bătălia programelor politice, ci pe o exploatare a emoțiilor (în special frică, durere, confort și plăcere). Psihosociologul francez Serge Moscovici, spre exemplu, spunea că “politica este o gestionare rațională a iraționalului”.
Unionismul e o sumă de emoții, nu e un proiect politic
Pentru oricine știe activează în domeniul tehnologiilor politice știe că este foarte greu, ineficient sau chiar imposibil să creezi niște reprezentări noi durabile, care să poate mobiliza o masă mare de oameni sau un grup extrem de activ (e nevoie de resurse și timp). Așadar, cea mai simplă cale este să folosești ceea ce s-a format deja de-a lungul anilor, deceniilor, secolelor. Important e să știi să-i dai o direcție corectă și să creionez un context favorabil sarcinii care trebuie să fie realizată.
Mai întâi de toate, trebuie să facem o diferență clară între “unionism” și „proiectul unirii”. Primul este complex de emoții (iar toate acțiunile care recurg de aici sunt pur emoționale), cel de-al doilea reprezintă o viziune politică, geopolitică, economică și culturală clară pe care se poate întemeia o nouă construcție statală. În Republica Moldova și în România există suficient unionism, însă nu există „un proiect al unirii”. Iar pornind de la faptul că avem de a face doar cu un fond pur emotiv, acesta poate fi exploatat politic și chiar economic în cazul în care există un pic de fantezie și iscusință.
Cu ajutorul unui brand bine targetat poți vinde orice
Spre exemplu, vinăria Purcari a lansat marca “Maluri de Prut” în 2016, iar vinăria Tomai Vinex din Găgăuzia lansase un Cabernet Sauvignon sec cu marca “Unirea 2018” (a fost prezentat chiar de “unionistul” Mihai Ghimpu într-o conferință de presă). Desigur, aici nu e vorba de politică, ci de marketing, raționamente comerciale – “just business”. Un om de afaceri se gândește în primul rând la profit, mai puțin la politică. Nu știu în ce măsură această strategie a funcționat, nu știu ce calități gustative are vinul, însă nu exclud că această marcă și-a găsit un anumit segment îngust de consumatori, care pornind de la aspirațiile lor au optat anume pentru acest produs. Ce nu ai face de dragul unui “ideal sfânt”?
Marketingul politic nu este prea departe de cel comercial, chiar funcționează conform unei logici similare. Se ia un proiect, care include un caiet de sarcini bine definite și i se cultivă o asociere cu toate elementele emotive care aparțin “unionismului”. Drept rezultat, ai toate șansele să atragi o categorie socială activă politică, care este gata să te urmeze indiferent de obiectivele politice reale pe care ți le-ai propus.
Datele problemei: ce sarcini urmăresc marii strategi?
De fapt, așa și se procedează acum în ajunul alegerilor parlamentare. Haideți să ne uităm peste datele problemei: avem o „coaliție majoritară”, care încearcă din răsputeri să obțină un scor bun în următoarele alegeri, suficient pentru a se menține la guvernare (ceea ce este destul de firesc), avem o opoziție numită convențional “pro-europeană” și o opoziție de stânga, care încearcă să-și impună propriile scenarii ale evoluției politice din următorii ani.
Care sunt obiectivele partidului de guvernare? Prima sarcină a constat în creara unei fisuri între cei care susțineau manifestațiile anticorupție și adepții „unionismului”. În cazul în care grupurile unioniste s-ar fi contopit cu restul opoziției, rezultatul ar fi fost unul dezastruos pentru guvernare: un grad mai mare de respingere în segmentul electoral de stânga și de dreapta, plus – un potențial protestatar foarte activ. Aici obiectivul afilierii unionismului cu partidul de guvernare a fost îndeplinit cu succes.
Următoarea sarcină constă în obținerea unui scor cât mai mare pe liste de partid și să reușească să promoveze anumiți candidați în circumscripții uninominale, cu care ulterior să formeze o majoritate confortabilă. Din rațiuni electorale, a te limita la un mesaj pur unionist este un suicid politic curat, însă în manevre politice acesta poate fi destul de util: hărțuirea și șantajarea opoziției “pro-europene” (pentru că ezită să vireze clar spre unionism, de frica de a ajunge într-o zonă politică periferică), diabolizarea opoziției de stânga (care este prezentată drept o „agentură străină” și o forță „ostilă tineretului, intelectualității și parcursului european”) și, în final, antagonizarea celor două aripi ale opoziției.
PSD România – un exemplu al strategiei electorale pentru guvernarea de la Chișinău
În plus, observăm o strategie similară celei utilizate de PSD la ultimele alegeri parlamentare: transmiterea unui mesaj de stânga la nivel „oficial” și transmiterea unor mesaje naționaliste și conservatoare pe canale „neoficiale” (prin persoane și grupuri care erau asociate PSD-ului). Spre exemplu, Victor Ponta și un grup din jurul său, erau implicați în campanie în favoarea PSD, însă acordau o susținere și Partidului România Unită (PRU), declarat nationalist. Desigur, toată această inițiativă nu urmărea aducerea PRU în parlament, ci doar asocierea indirectă a PSD cu naționalismul pentru un anumit public țintă. Strategia unui astfel de joc pe două fronturi a dat roade: pentru prima data în istoria de după 1989, PSD a reușit să culeagă voturi din zona sa tradițională și din zona care vota preponderat cu dreapta.
Se pare că aceeași strategie este pusă în practică și în ajunul alegerilor parlamentare din Republica Moldova: Marian Lupu, Dumitru Diacov și unii deputați mai puțin cunoscuți fac declarații anti-unioniste, în timp ce Adrian Candu participă la ședința solemnă de la București dedicată centenarului. În plus, e destul de vizibilă prezența unor persoane afiliate puterii la organizarea diverselor inițiative “unioniste”, inclusiv cele legate de Centenar.
Opoziția – în defensivă și un actor involuntar
Problema opoziției “pro-europene” (PAS și Platforma DA) și a celei de stânga este că uneori sunt nevoite să joace după scenariul pe care îl pune în practică guvernarea: primii sunt nevoiți să permanent să reacționeze bolnăvicios, să răspundă la acuzații și să se justifice, cei din urmă să forțați să-și reducă tot discursul politic la combaterea unionismului, lăsând în con de umbră restul. Adică, opoziția se află într-o continuă defensivă, în timp ce guvernarea e mereu în ofensivă.
Centenarul 2018 – un instrument electoral
Însăși faptul că unionismul se lasă atât de ușor utilizat în șmecheriile politice arată odată în plus că toate grupurile politice și mișcările civice care își revendică un mesaj unionist sunt lipsite de orice individualitate și capacitate de a realiza un proiect. Toate suferă de o dependență politică și financiară cronică atât de anumite cercuri de la București, cât și de la Chișinău, ale căror agendă politică de scurtă durată o execută. Unionismul va fi tolerat și chiar alimentat în ambele capitale atât timp cât se află în faza lui infantilă inofensivă, fără a aduce vreo atingere grupurilor de interese dominante. De fapt, din ceea ce vedem, se pare că sunt prea puține șanse să se transforme în ceva cu adevărat amenințător.
Ce părere ai? Scrie