Constantin PAPANACE – date biografice:
S-a născut la 15 septembrie 1904 în Grecia la Selia, aproape de orașul Veria din provincia Macedonia, regiune cu o numeroasă populație aromânească. Familia (tatăl său Ion, mama sa Ianula și ceilalți nouă frați și surori) și apropiații îi spuneau Costache.
Face studii la Salonic și apoi București, la Academia Comercială, cu specializarea în economie politică și finanțe.
Îl cunoaște pe Corneliu Zelea Codreanu în iulie 1930 când, împreună cu un grup de tineri aromâni este închis la Văcărești. Este un militant înflăcărat pentru drepturile aromânilor, lipsiți de drepturi în Munții Pindului și hărțuiți de comitagii bulgari care intrau ilegal în acțiuni cu caracter belicos în Cadrilater.
Între anii 1932-1933, într-o perioadă de puternică extindere a Mișcării legionare, este căpetenie a Tineretului Legionar Macedonean și prim-consilier al „Căpitanului”, Corneliu Zelea Codreanu.
Este deputat pe listele partidului Totul pentru Țară în decembrie 1937.
În 1939, pe timpul exilului legionarilor la Berlin, este membru al comandamentului grupului de acolo. Se opune intenției lui Horia Sima de a pleca în țară cu scopul răsturnării lui Carol al II-lea, moment în care apare conflictul cu viitorul Comandant al Mișcării Legionare.
După victoria legionară din 6 septembrie 1940 este chemat în țară la București, și devine subsecretar de stat în ministerul Finanțelor.
Îl însoțește pe mareșalul Ion Antonescu în vizitele la Roma, 14-16 noiembrie 1940, și Berlin, 19-20 noiembrie 1940.
Pe parcursul guvernării legionare susține o serie de conferințe la radio, împreună cu alte personalități ale regimului, la sugestia lui Nichifor Crainic.
După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941, Papanace se distanțează din nou de Horia Sima, în perioada detenției la Berkenbrück, atunci când Comandantul Gărzii de Fier pleacă la Roma pentru a solicita sprijinul lui Mussolini.
Nu este de acord cu acțiunile lui Horia Sima de constituire a Guvernului de la Viena și a Armatei Naționale, în 1944.
Se retrage în exil la Salò, în Italia. Aici se căsătorește cu Zoița Simu, și ea aromâncă din Veria. Rămâne văduv în 1977 și moare, tot la Salo, locul unde și-a trăit jumătate din viață, în vârstă de 80 de ani, la 7 aprilie 1985, într-o zi de Florii. A fost îngropat la 11 aprilie (Joia Mare a acelui an), slujba de înmormântare fiind celebrată de preotul Dumitru Emanoil Popa (de la Freiburg, Germania), asistat de preotul Mircea Domitriu.
Mareșalul Ion Antonescu, care l-a invitat să facă parte din guvern, spunea despre el: „Papanace are mintea limpede și judecata dreaptă. Să-l ascultăm!”
A fost un om de mare cultură. Cunoștea opt limbi.
(Sursa: Wikipedia)
Dacă ideea autohtonismului eleno-traco-ilir poate elimina tendinţele periferice de care am amintit, tendinţa fundamentală a sufletului balcanic – după cum vom vedea în cele ce urmează – nu se poate concilia cu spiritul gregar şi mentalitatea de turmă pe care o aduce comunismul moscovit. Dimpotrivă, este poate cea mai refractară din toată Europa. Se ştie cât de accentuat era spiritul democratic şi individualist elin; cunoaştem înalta spiritualitate a tracilor „nemuritori”, precum şi setea de libertate care, ca şi pe iliri, i-a animat în tot cursul istoriei. Poate tocmai acest individualism, exagerat şi favorizat de relieful cu totul specific al Peninsulei Balcanice, să fi zădărnicit o realizare politică de mare amploare, pe care ar fi îndreptăţit-o energia şi inteligenţa lor.
Aceste trăsături caracteristice sunt comune tuturor popoarelor balcanice, ceea ce constituie o dovadă în plus a supravieţuirii raselor vechi şi deci a autohtonismului lor. Spiritul contemplativ şi gregar slav, cel organizat şi ponderat latin, ca şi pragmatismul de esenţă turanică au, când se manifestă, mai mult caracter accesoriu şi de importanţă secundară care nuanţează dar nu domină.
Aşadar, tendinţele fundamentale ale sufletului balcanic izvorăsc din substratul adânc al rasei primitive. Structura reliefului Peninsulei, cu munţii ei abrupţi şi văile adânci, dacă nu a format, în decursul mileniilor, în orice caz a favorizat aceste tendinţe hrănite de sângele autohton. Ele se evidenţiază, prin stilul lor propriu, în toate domeniile de activitate, dar mai ales în activitatea politică.
Pentru a caracteriza sufletul balcanic vom recurge intenţionat, în repetate rânduri, ca şi până acum, la constatările, de altfel pătrunzătoare, ale savantului panslavist Cvijic, întrucât demonstrează mai bine ca oricare altele tocmai lipsa de aderenţă a sufletului balcanic la sufletul slav.
Să redăm pe scurt câteva caracteristici esenţiale:
1. Desconsiderarea morţii
Această atitudine, care izvorăşte din credinţa adâncă a poporului în nemurirea sufletului, credinţă moştenită de la traci, sporeşte, ca şi la aceştia, avântul războinic şi setea de mucenicie. Pe această credinţă va grefa creştinismul ideea învierii. Credinţa tracului, cum scrie Nicolae Iorga, „că nici el nu va muri şi nici cei de după dânsul, şi că toţi vor avea parte de ce este bun, credinţă care va răsări, cine ştie prin ce legături, şi în creştinism”, va fi regăsită la toate triburile balcanice din munţii Dinarici, Pindului, Carpaţilor, Hemusului sau Rhodop, indiferent că limba vorbită e slavă, albaneză, română etc. Această credinţă a influenţat profund pe vechii greci, care au transmis-o şi altor popoare, precum sciţii etc. Dar la balcanici, ea îşi păstrează caracterul activ şi nu pasiv, ca la slavi. Simbolul devine Sfântul Gheorghe, care concentrează trăsăturile eroului trac. Toate baladele balcanice redau acest sens activ. Eroii balcanici nu doar că „mor pentru idealul lor” cu stoicism, dar, cum spune Pesma (baladă sârbească), „trebuie să dispreţuiască şi să umilească moartea”. Această atitudine contrastează cu moartea resemnată a slavului sau cu ateismul comunist, scuturat de fiorii prăbuşirii în neant.
2. Cultul străbunilor
Este în strânsă legătură cu existenţa unei vieţi de familie guvernate de legi morale severe. Altfel n-ar putea subzista acest cult. Moravurile austere şi caste caracterizează în general viaţa balcanicilor, cu excepţia poate a câtorva regiuni expuse influenţelor străine, care le-au alterat.
3. Primatul moral
Este atât de înstăpânit încât, cum constata Cvijic, „marile legi ale naturii, care tind spre conservarea şi perpetuarea speciei, au fost modificate până la un anumit punct. Nu omul fizic trebuie conservat şi perpetuat, ci omul moral. Două sentimente domină şi înăbuşă pe toate celelalte: gloria şi onoarea tribului. Viaţa este fără rost dacă pierzi onoarea. Fiecare om, spune Pesma, s-a născut pentru a muri; onoarea şi ruşinea se perpetuează până în eternitate”.
4. Setea de libertate
Este la fel de puternică precum la traco-iliri şi animată în general de un temperament impulsiv. Ea stă la baza „haiduciei”, caracteristică prin excelenţă balcanică, care se găseşte atât la românii din Carpaţi, cât şi la slavii din munţii Dinarici, din Balcani sau Rhodopi, precum şi la albanezii şi aromânii din Pind. Existenţa ei sporadică şi la unii slavi din Europa Centrală (slovaci etc.) arată că nici acolo vechile avânturi tracice n-au fost definitiv comprimate. Se ştie că teritoriul tracilor autohtoni se întindea „de la Vistula la Bug şi de la Carpaţii Nordici până în Arhipelag şi Asia Mică”. Această nepotolită sete de libertate stimulează excepţionalele lor calităţi militare. „Virtuţile militare ale dinaricilor s-au afirmat în mod strălucit în cursul istoriei. Eroii din Muntenegru, de pildă, au rămas aproape tot timpul independenţi faţă de turci. Li se adaugă numeroşii cavaleri şi haiduci din toate regiunile dinarice, în epoca turcească, adică albanezii şi armatolii aromâni din Pind, precum şi cei din Strednja Gora în Balcani, care au mari afinităţi cu tipul dinaric.
Dinaricii au în general un temperament viu, sanguin şi uneori coleric. Foarte îndrăzneţi, profund impresionaţi de evenimente, ei devin revoluţionari, creează mişcări de idei şi alimentează revolte. Bravi şi dezinteresaţi, îşi impulsionează tovarăşii mai puţin hotărâţi. Însuşi relieful peninsulei stimulează aventura libertăţii. Terenul carstic ascunde pe om… el este foarte favorabil războiului de guerrila”.
5. Sensul eroic al existenţei
La muntenegreni „omul s-a dezvoltat exclusiv în sensul eroismului” dus uneori, se pare, până la egoism şi împietrirea inimii. În acest caz el devine exclusiv erou. Ambiţia eroică, vanitatea eroică, mândria eroică se etalează, dacă putem spune aşa, fără limite. Trăsătura dominantă care umple viaţa fiecărui membru de trib, gândul care-i stăpâneşte viaţa este eroismul. Abia ieşit din leagăn, „copilul începe să alerge pentru a dobândi glorie şi un nume celebru” spune Marko Miljanoc, vestitul voievod al Kucilor. Flăcăii visează să intre prin căsătorie într-o familie eroică. Acest sens eroic al existenţei se regăseşte în general la toate popoarele balcanice din zonele muntoase: albanezi, bulgari, aromâni etc.
În general, „dinaricii au spiritul viu, inteligenţa degajată. Înzestraţi cu o sensibilitate vie şi variată, se lasă conduşi de imaginaţia lor suplă şi bogată, precum şi de primul impuls spre entuziasm sau mânie. Sunt mânaţi de obicei, în acţiunile lor, de mobiluri de ordin moral. Interesele materiale nu joacă decât un rol secundar. Ca să dea tot ce pot, trebuie să le atingi sensibilitatea şi sentimentul lor de compasiune, mândria individuală şi naţională: trebuie să faci apel la onoare sau la un ideal de dreptate sau libertate. Din acestea se nasc pasiunile care-i frământă pe dinarici, ca şi conflictele care se nasc între ei; de aici provine, fără îndoială, mai mult decât din egoism şi din lăcomie, cursul fericit sau nefericit al existenţei lor. La toate aceste înrâuriri se adaugă instinctul de rasă, instinctul de a trăi, de a se dezvolta, de a cuceri locul său în lume, de a-şi da întreaga măsură, instinct a cărui forţă este imensă. Dinaricul nu crede deloc în obstacolele ce nu pot fi depăşite. Credinţa sa este netulburată, încrederea sa absolută”.
Cadrul geografic – cum este cel din regiunea Stari-Vlahilor (vlahii vechi), cu numeroase locuri izolate influenţează dezvoltarea sentimentelor individualiste, formarea de individualităţi puternice, felul de a gândi şi de a acţiona… Trăsăturile sunt foarte pronunţate, pielea le e brună şi negricioasă.
Tipul dinaric, care cuprinde trei sferturi din sârbi, aproape toţi albanezii, majoritatea aromânilor precum şi o mare parte din bulgari, reprezintă adevărata expresie a fondului iliro-trac. Prin prolificitatea virtuţilor lui, acest tip de munteni a umplut aproape toate ţinuturile peninsulei şi domină mentalitatea balcanică. El a impregnat viaţa popoarelor iugoslave, care de la slavi n-au luat decât limba.
Prototipul elementului dinaric îl formează haiducii celebri ai tuturor popoarelor balcanice: sârbi, bulgari, români, albanezi etc. „S-a spus de multe ori, pe drept cuvânt, că Kralievici Marco, din pesma (balade) întruchipează caracterul naţiunii sârbeşti, sau cel puţin trăsăturile esenţiale ale acestui caracter, acelea care au rămas neschimbate”. De altfel, însăşi „pesmele”, cele mai bune cântece populare ale sârbilor, provin din regiunea „Stari-Vlahilor” (Era). „Cea mai mare parte a cântecelor eroice sârbeşti, povestiri, fabule şi proverbe sunt neîndoielnic de origine pastorală”. Dialectul „stari-vlahilor” este limba celor mai multe cântece populare şi a folclorului sârbesc în general.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre bulgarii din munţii Balcan (Srednja Gora) unde „există o puternică asimilare de elemente aromâneşti… Felul de viaţă se apropie totuşi destul de mult de cel al dinaricilor. Se întâlnesc aceleaşi obiceiuri, aceleaşi credinţe şi un gust ceva mai rafinat pentru muzică, cântec şi dans decât la alte varietăţi ale tipului balcanic oriental”. De asemenea, cea mai mare parte a cântecelor eroice greceşti culese de Fauriel în „Cântecele populare ale Greciei Moderne” provin de la populaţia valahă (aromână) din munţii Pindului. Ca şi Marco Krale, prototip al acestui suflet autohton în epoca recentă poate fi considerat Căpitanul Corneliu Codreanu. Concepţia sa de viaţă, dominată de sensul eroic, are la bază toate aceste trăsături amintite mai sus. Aşa se explică baladele şi mitul care au început să-i învăluiască existenţa, precum şi profundul ecou pe care l-a avut doctrina sa nu numai în Ţara Românească, ci şi la toate popoarele din Balcani. Toate baladele balcanice şi eroii cântaţi de ele sunt expresia aceluiaşi suflet autohton care îşi cere împlinirea.
Evident, toate aceste trăsături esenţiale ale sufletului balcanic, pe care le-am schiţat mai sus, citând cât mai mult din observaţiile unui adept al ideii slave, anume învăţatul sârb Cvijic, nu numai că nu au vreo similitudine cu caracteristicile sufletului slav, dar chiar îi sunt diametral opuse. Aşa se explică faptul că la slavii din sud ideea pan-slavistă n-a avut nici teoreticieni mistici, nici misionari ca cei ieşiţi din rândurile adevăraţilor slavi, fenomen care se observă şi la cehi – care, cum se ştie, au în mare parte sânge german. Temperamentul lor, în general aspru şi dur, nu le îngăduie manifestări de această natură. Ele s-au limitat, în prima perioadă, la scrierile lui Ljudevit Goj, care „visase o fraternitate a tuturor iliricilor (slavi meridionali) pe un fundament mai ales lingvistic şi literar” şi apoi, în epoca liberală, la activitatea episcopului patriot croat Josip Strossmayer care, cum s-a văzut, încerca de fapt să împiedice pan-slavismul veritabil. Lirismul anumitor poeţi ca S. Gregorovic, Simon Janko, Jakob Razlog, deşi s-a manifestat pe motive pan-slaviste la modă în acel timp, redă în realitate elanul combativ al sufletului dinaric autohton.
Cu atât mai mult sunt străine trăsăturile sufletului balcanic de concepţia comunistă. Această concepţie nu poate îmbrăţişa dispreţul morţii, hrănit de credinţa în nemurirea sufletului, deoarece caracterul ei materialist exclude existenţa sufletului şi deci a oricărei vieţi dincolo de cea pământească. Nu poate avea cultul strămoşilor, fiindcă nu crede în necesitatea familiei, pe care o consideră o prejudecată. Nu poate avea setea de libertate, fiindcă este animată de spiritul gregar de turmă. Nu admite primatul moral şi nici cultul onoarei, fiindcă pune accentul pe materialism şi utilitarism. Consideră moravurile austere o prejudecată şi propovăduieşte principiul dezolant al libertinajului. Nu poate avea virtuţi militare, deoarece concepţia materialistă împiedică naşterea sensului eroic al existenţei.
În corsetul acestei concepţii stufoase şi insipide sufletul balcanic, însetat de libertate şi plin de elanuri, se va ofili, sufocat. Dacă totuşi astăzi se întâlnesc şi multe elemente balcanice care luptă cu fanatism în slujba unei idei ce contrazice însăşi esenţa fiinţei lor spirituale, aceasta se datoreşte în primul rând impulsului la luptă de dragul luptei. Confuzia produsă de ultimul război a favorizat această derută. Ea însă e trecătoare. Întoarcerea va fi inevitabilă şi pentru aceste elemente rătăcite. Ea se va produce cu atât mai repede cu cât clarificarea problemelor în sensul celor arătate mai sus se va face mai devreme.
După cum ideea pan-slavistă poate fi înlăturată în Balcani prin ideea autohtonismului, tot astfel concepţia materialistă comunistă poate fi combătută prin concepţia spiritualităţii autohtone, cu toate atributele ei milenare, încununată de spiritualitatea creştină, cu care are aderenţe organice şi prin care se desăvârşeşte.
Prin urmare, numai cultivând ideea autohtonă şi spiritualitatea sa vor putea fi înlăturate toate influenţele străine perturbatoare şi regăsit un echilibru durabil în sufletul popoarelor din Balcani. Toate eforturile trebuie să vizeze deci, în primul rând, crearea acestui climat spiritual. În noua lui atmosferă, majoritatea problemelor litigioase vor lua cu totul altă înfăţişare, dacă nu chiar vor dispărea. În locul actualei mentalităţi înguste, din pricina căreia popoarele balcanice se privesc reciproc cu neîncredere şi cu multe prejudecăţi duşmănoase, se va insufla un generos spirit de înfrăţire, izvorât din adevărul fundamental că toţi au aceeaşi origine, aceeaşi evoluţie istorică şi concepţie de viaţă şi acelaşi destin. În această lumină se va vedea clar că diferitele idiomuri nu sunt altceva decât urmele vicisitudinilor pe care le-a suferit rasa autohtonă în cursul zbuciumatei sale istorii.
(CONSTANTIN PAPANACE. PRO BALCANIA. CONSIDERATIONS SUR L’UNION BALKANIQUE ET LA SOLUTION DES PROBLEMES LITIGIEUX DE CE SECTEUR EUROPEEN, EDITURA „ARMATOLII”, CETATEA ETERNA, 1951)
Ce părere ai? Scrie