Maia Sandu a fost forțată de împrejurări să participe la Marea Adunare a Centenarului pentru a evita o confruntare cu segmentul unionist. O eventuală ostilizare cu unioniștii ar putea direcționa voturile dreptei spre PUN și PD.
Maia Sandu a participat la așa-numita Marea Adunare a Centenarului organizat azi în Piața Marii Adunări Naționale, unde organizatorii au reușit să aducă între 5-7 mii de susținători ai ideii unirii Republicii Moldova cu România. Anterior, președintele PAS ezita să facă declarații tranșante la acest subiect, însă presiunea publică din zona convențional numită “de dreapta” a determinat-o tactic să „cedeze”. De ce ea s-a decis să participe în acest spectacol pre-electoral, în pofida faptului că prezența elementelor afiliate actualei guvernări, în calitate de regizori și animatori, a fost una destul de vizibilă?
Maia Sandu vrea să evite un război al declarațiilor cu unioniștii
Răspunsul este foarte simplu: unioniștii, chiar dacă nu reprezintă un potențial electoral important, modul de raportare la el joacă rolul de un marcher al asocierii cu ceea ce în Republica Moldova este considerat a fi „de dreapta”. Segmentul unionist reprezintă un nucleu puțin numeros, dar activ, care poate influența într-o oarecare măsură o parte a electoratului. În Ucraina, spre exemplu, același rol îl joacă naționaliștii – care politic au o prezență slabă, dar al cărui atitudine contează pentru toate partidele. Nici chiar Poroșenko nu îndrăznește să adopte vreo poziție care ar irita grupurile “patriotice”. În aceeași măsură, spre exemplu, politicienii europeni din zona stângii liberale nu pot evita o afiliere la grupurile progresiste: feministe sau LGBT. Ce s-ar întâmpla dacă Emmanuel Macron ar refuze invitația de a participa la o paradă gay? Minoritățile sexuale nu reprezintă un segment aducător de voturi, în modul în care te raportezi la ei poate influența rezultatele voturilor. Chiar și Vlad Filat, care nu și-a manifestat niciodată simpatii pentru unionism, era nevoit să cocheteze cu unioniștii din opurtunism politic.
Raportarea la unionism e o chestiune destul de delicată pentru politicienii de dreapta: dacă te apropii prea mult, riști să cazi în ridicol, asemenea Anei Guțu sau Vitaliei Pavlicenco, dacă te îndepărtezi prea mult, riști să fii suspectat de „antiromânism”. Or, Maia Sandu își dă prea bine seama că în cazul îmbrățișării ideii unirii ca principal mesaj de campanie segmentul electoral s-ar putea îngusta semnificativ.
Electoratul de dreapta: trei felii, dintre care unioniștii dau tonul
Rezultatele alegerilor din 2009 au arătat cel mai bine existența a trei categorii de electorat pe zona de dreapta: PL (mai apropiați de nucleul unionist, spre moderați), PLDM (moderați) și AMN (dinspre moderați spre indiferenți). Cel care vrea să ocupe segmentul PL-ului este Partidul Unității Național (PUN) condus de Anatol Șalaru, care îl folosește pe Traian Băsescu în calitate de locomotivă electorală. Nu se știe deocamdată în ce măsură fostul președinte român va reuși să influențeze simpatiile alegătorilor în favoarea formațiunii rupte din PL. Deocamdată, rezultatele PUN din sondaje nu par promițătoare.
Abstract vorbind, în teritoriu nucleul dur al unioniștilor reprezintă intelectualii de provincie: profesori, funcționari, preoți, care sunt lideri de opinie în zonele lor și deseori sunt foarte activi când e vorba de răspândirea unor idei. Aceștia dictează o anumită direcție pentru opinia publică, însă cercurile din jurul lor tind mai curând spre zone mai moderate (având și priorități de ordin material). În cazul în care acești lideri de opinie ar fi orientați ostil față de PAS și Platforma DA, preferințele electoratului ar avea toate șansele să migreze spre PUN și PD. Iată de ce Maia Sandu ezită să adere la „secta unionistă”, însă din considerente tactice evită orice conflict cu ei. Spre exemplu, atunci când a anunțat că va participa la Marea Adunare a Centenarului, ea a declarat că “unirea a fost o primă experiență a integrării europene”, încercând să-și justifice astfel participarea la acest eveniment, detașându-se, în acest fel, de orice asociere cu un “naționalism etnic”, care ar putea speria adepții aderării la UE.