În cazul în care intenția de a reduce numărul deputaților în parlament până la 61, însoțită cu introducerea mandatului imperativ nu va rămâne doar o intenție, vom asista la o schimbare radicală a sistemului politic. Nu pot spune că va fi rău sau bine, cert este că politica va funcționa cu totul diferit decât ne-am obișnuit în ultimele două decenii.
În privința mandatului imperativ totuși există o neclaritate: dacă jumătate din deputați sunt aleși pe circumscripții uninominale, iar altă jumătate pe liste de partid – cum va fi asigurată egalitatea aleșilor al poporului în condițiile în care cei de pe listă nu pot fi retrași?
Parlamentul – un grup restrâns de „tehnocrați”?
Ce urmări va avea această „răsturnare”? De facto, e vorba de lichidarea parlamentarismului clasic. Într-o democrație liberală, în afară adoptării unor proiecte de legi, parlamentul e un forum unde reprezentantul poporului exprimă anumite critici, aduce anumite propuneri, au loc niște dezbateri. Nu în zadar, cuvântul “parlament” de la “parler”, ceea ce în franceza veche înseamnă “a vorbi”. Adică, adică e vorba de un spațiu al dezbaterilor și discuțiilor despre cele mai stringente probleme ale națiunii.
O reducere a numărului de mandate de la 371, cât era în 1990-1993, la 61 va fi însoțită de lichidarea parlamentului în calitatea lui organ reprezentativ suprem. Acesta nu va mai fi un spațiu de dezbateri. Funcția acestuia va fi redusă strict la una tehnică – modificarea unor proiecte și adoptarea unor legi. Desigur, rațional vorbind, acesta ar putea fi mult mai eficient și mai puțin costisitor. Totuși, amintiți-vă de faptul că în municipiul Chișinău consiliul are 51 de membri. Câți locuitori au habar de existența și activitatea lui? Foarte puțini. Iată că și parlamentul are toate șansele să se transforme într-un organ minor ca importanță care se ocupă de niște activități zilnice de rutină, unde legile se adoptă rapid, pe bandă rulantă. În același timp, va spori vizibilitatea Guvernului și evenimentele partidului puterii.
Pe de altă parte, mandatul imperativ, adică cel care poate fi retras în cazul în care deputatul nu își îndeplinește promisiunile făcute alegătorilor, îl transformă într-un captiv al unor probleme minore – canalizare, repararea drumurilor, ajutoare sociale, sănătatea caprelor și vitelor etc. Acesta va fi nevoit să răspundă doar la solicitărilor votanților din circumscripția în care a fost ales, fără a-și putea permite luxul unor inițiative care nu reprezintă un interes pentru votanți. În același timp, doar cealaltă jumătate a deputaților, aleși pe liste de partid, vor putea desfășura cu adevărat o activitate politico-legislativă deplină.
Altfel nu se mai poate
E bine sau rău ceea ce se întâmplă? Pentru cei care sunt obișnuiți cu niște concepte politologice și modele politice clasice, ar părea o perspectivă oribilă – o alunecare spre dictatură. Totuși să luăm în considerații niște realități și niște condiții obiective – în ultimele decenii resursele umane din țara noastră au degenerat foarte mult. Cu fiecare scrutin partidelor le vine tot mai greu să identifice candidați pentru listele electorale. Când vine vorba de alegeri locale situația e mult mai dramatică – devine tot mai greu să găsești oameni care ar fi capabili să preia mandate de consilieri locali, oameni care să știe să scrie, să citească, să poată lega 2-3 vorbe. De primari nici nu mai vorbim. În astfel de condiții devine foarte complicat să te joci de-a democrația liberală și parlamentară.
Ar fi un experiment care ar putea deveni atât o șansă pentru un salt înainte, cât și o cauză pentru un eșec total. Cert este că actuala formă a construcției statale, care scârțâie în toate încheieturile, are nevoie de o schimbare. În același timp, cei care conduc azi țara trebuie să rețină că nicio putere nu este veșnică. Orice schimbare realizată azi prost, ținând cont de interese de conjunctură și de grup, i-ar putea lovi dur în viitor, atunci când se vor trezi în afara arcului guvernamental.