La noi în țară nu banul și nici funcția politică te face om mare, ci vulnerabilitatea oamenilor la tot soiul de mitologii și teorii ale conspirații care sunt capabile să ofere autoritate și putere nelimitată oricărui șarlatan.
În Republica Moldova nu banii, relațiile și funcțiile politice sunt o sursă de putere și influență. Cât nu ar părea de straniu, cel mai puternic instrument este – mitul. E suficient să ai în spatele tău o poveste, o întreagă teorie a conspirației pentru a deveni peste noapte respectat și temut, chiar dacă în realitate nu ai nicio pară chiară și ești un neică nimeni. Polițiștii se închină și își cer scuze când depășești limita de viteză, procurorii tremură când le zâmbești misterios, funcționarul devine alb ca varul când îți aude numele, deputatul cade în genunchi în fața ta, pentru că vede în tine garanția păstrării mandatului, iar omul de afaceri este gata să-și dea și ultima cămașă de pe tine doar să se simtă în siguranță. Toate ușile se deschid în fața ta. Ești un rege și nimeni nu va îndrăzni să recunoască că ești gol pușcă. Oamenii nu urmează pe cel puternic, ci pe acel care este capabil să convingă că ar avea putere de decizie. Până la urmă, e doar un joc psihologic.
„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană„, zicea personajul Pavel Puiuț din „Filantropica”. Această idee este valabilă și pentru cei care „cerșesc” putere.
Așa cum suntem o țară mică, orice zvon se multiplică cu o viteză uimitoare și sentimentul colectiv de frică devine contagios, paralizând orice dreaptă judecată și orice instinct de autoconservare. Anume această imagine devine adevărata și unica sursă de putere, chiar și cu resurse minime. E suficient să ascultăm analizele unor vorbitori pe la TV când discută despre scenariile politice posibile în care “personajului central” i se atribuie exagerat (fără a manifesta măcar un pic de îndoială) o capacitate de a decide mersul lucrurilor în viitorul apropiat. Nici nu mai contează dacă eroul nostru epic dispune de pârghii reale de a decide soarta țării, contează mai mult ceea ce se vorbește pe la colțuri despre el.
Vorba rusului: “Хороший понт дороже денег”.
Vă amintiți de istoria lui Andrei Razin, cel care a înființat legendara trupă “Laskovyi Mai” în perioada sovietică? E un exemplu al unui șmecher care reușise să devină cel mai bogat om din URSS prin simpla cultivare a mitului că ar fi nepotul lui Mihail Gorbaciov. Povestea era suficientă pentru a determina să tremure pe toți – de la funcționarii de partid, până la miniștri și KGB.
De-a lungul istoriei recente a Republicii Moldova au existat o multitudine de personaje în jurul cărora s-au țesut istorii una mai verosimilă decât alta. Pe măsura în care aceste mituri urbane și rurale pătrundeau mai adânc în mentalul colectiv pentru o anumită perioadă, eroul poveștii devenea tot mai invincibil. Odată ce ieșea la iveală că regele e gol, „atotputernicul” și “atotprezentul” eșua lamentabil, de se mirau toți cum unul ca ăsta ajunsese să-i ducă pe toți de nas.
Marea întrebare este dacă societatea noastră ar putea funcționa fără astfel de personaje și fără astfel de mitologii. Teamă mi-e că nu. Probabil suntem blestemați sau avem o plăcere sadică să ne inventăm proprii noștri stăpâni. Aici nu e vorba deloc despre alegeri, ci de modul în care ne batem joc de propria noastră imaginație.